Complex administrativ și Cazinou IAR, Brașov

http://www.docomomo.ro/Files/uploads/20-Ansamblul%20IAR.pdf

The sequential development and the consequent urban patterns of Bucharest

http://discovery.ucl.ac.uk/1385/1/Abdul-Gemil_thesis_2005.pdf

Thesis of: MSc. Built Environment
Advanced Architectural Studies, 2004-2005
University College London
Author: Abdul Gemil Esenghiul
Tutor: Dr. Laura Vaughan

Casa Caranfil - proiect varianta initiala

Fatada spre strada Emile Zola - varianta initiala

Fatada spre strada Modrogan - varianta initiala

LISTA DE LUCRARI ACAD. PROF. DR. ARH. OCTAV DOICESCU

1929 : Este angajat la Primăria municipiului Bucureşti; - Realizează locuința individuală din str. Toamnei, Bucureşti şi o locuință rustică din lemn şi stuf, pe malul lacului Snagov, pentru primarul Dem. I . Dobrescu. Doicescu devine diplomat al Şcolii Superioare de Arhitectură (1930).

1930 : Yacht Club la Snagov ; - Bufetul restaurant Pădurea Băneasa; - Strandul din Snagov și restaurant lacul Snagov ;

1931 : Ansamblul “Astra Română” din Snagov, locuință secundară lacul Snagov, locuință de vacanță în satul Ghermănești, Snagov ;

1932 : Casa de odihnă a societății “ Gaz – Electrica ” la Snagov ; - Clădire cu apartamente str. Mendeleev , București : - Sediul societătii « Gaz- Electrica » din Bucuresti .

1933 : Blocul cu apartamente din Bucureşti, str . Saligny ; - Sediul Societății de electricitate din Câmpina ;

1934 : Revitalizarea Grădinii Botanice din București, restaurant și locuințe personal ; - Bloc cu apartamente str. Armenească Bucureşti ; - Expoziția « Economia Românească 1934 » din Parcul Carol I (cu desființarea pavilioanelor realizate în1906) ; - Clădire cu apartamente în Eforie Sud ;

1935 : Bloc cu apartamente în Calea Dorobanți şi în Bdul. Dacia, Bucureşti ; - Expozitia urbanistică «Luna Bucureştilor  1935» în Parcul Carol I  (lucrează împreună cu arhitecții C. Joja , Gh. Ionescu şi N. Popisteanu, comisar al expoziției fiind Mihai Dragomirescu , directorul «Gazetei Municipale ») ; - Fântana Zodiacului din fața parcului Carol I (mozaicuri : Mac Constantinescu) - Propuneri pentru amenajarea scuarului cu fântană din fața Cercului Militar ; - Vila Florica Capră , str. Mântuleasa nr. 28 A - Vile - Parcul Filipescu : vilă str. Zola, vilă str. Washington , vilă str. Paris ; - Casele de vânătoare de la Portița şi Ilgani, Delta Dunării ;

1936 : Studii pentru Parcul Național ( Herastrău ) împreună cu peisagistul F. Rebhuhn  ; - Fântana  "Miorița" şi ansamblul expozițional « Luna Bucureștilor 1936 » ( coordonare proiect şi dirigenție de şantier) ; - Muzeul Satului în Parcul Carol II (Herastrau), inițiatori fiind sociologul prof. Dimitrie Gusti şi scriitorul Victor Ion Popa; - Proiectul pentru Parcul Vergului;

- Halele centrale Obor, în octombrie se începe constructia Halelor după proiectul  Doicescu, Fonescu, Iovănescu, execuția aparținând antreprizei ing. S. Neicu şi uzinelor Reşita, lucrare preluată ulterior de arh. Horia Creangă;

1937: Fântâna monumentală de la Piața Sf. Gheorghe ( sculptura : Constantin Baraschi) ; - Pavilionul României de la Expoziția universală Paris - 1937 ( autor Duiliu Marcu ), interioarele au fost făcute de O. Doicescu , Petre Grant , Victor Ion Popa etc , comisar general fiind prof. Dimitrie Gusti ; - Sediul Ministerului Informațiilor din str. Oneşti, București ; - Este publicat proiectul « Parcul Tineretului - Fundeni», complex olimpic cu două stadioane şi un sat model cu locuințe ieftine ( autori : Victor Ion Popa, Mihail Dragomirescu , O. Doicescu, C. Joja, S. Mincu, D. Iovănescu ); proiectul nu a fost executat ; - Impreună cu fratele său, arh. Aurel Doicescu, concepe primele locuințe pentru funcționarii soc. « Gaz- Electrica » din parcelarea Bordei - Jianu ( vor fi 78 de imobile ) ; - Cabana Babele - Bucegi , faza I, pentru Oficiul Național de Turism ;

1938: Birouri , ateliere și locuințe pentru Fabrica de anvelope « Banloc » Floreşti ; - Conacul Alimanişteanu din Bilceşti ; - Ministerul de Interne şi sistematizarea Pieții Palatului - proiect nerealizat ;

1939 : Autor pentru « Casa Românească » şi coautor , cu arh. G. M. Cantacuzino, la Pavilionul României – Expoziția mondială New York 1939 – 1940 - Continuă execuția unor locuințe din parcelarea Bordei – Jianu, Bucureşti, inclusiv propria casă din str. Mircea Eliade nr. 2 şi Casa Nicolae Caranfil, str. Emil Zola nr. 2 . - Cercul Militar din Piteşti ; - Hotel Sport Palace Predeal ; - In 9.08.1939 Doicescu trimite Regiei autonome a IAR confirmarea executării planurilor pentru Casa tip lucrător, Casa tip maistru, Casa tip inginer ;

1940 :Bloc cu apartamente în str. Ştirbei Vodă, colț cu str. Luigi Cazavillan ; - Cineromit – proiect nerealizat atunci în forma în care sunt azi studiourile Media ; - Impreună cu arh. R. Ghiulamila concepe expoziția « Dezrobirea Basarabiei »; - Concepe împreună cu arh. G. M. Cantacuzino proiectul Institutului Britanic din București ; Institutul Britanic a rămas în stadiu de proiect ;

1941 : Centrala “ Nord” a Societății de Telefoane Bucureşti, Bdul Banu Manta ; 

1942 : Blocul administrativ al Societății “Banloc”, Calea Victoriei, Bucureşti ; - Ferma Băneasa a regelui Mihai este amenajată după proiectul întocmit de Doicescu ;

1943 : Hale industriale la Uzinele metalurgice din Colibaşi ;

1946 : Clubul funcționarilor Ministerului de Finanțe - lacul Herăstrău , București ; - Blocul Calea Victoriei nr. 109 - colț cu Calea Griviței . - Publică împreună cu Emil Prager „Locuințe muncitoreşti prefabricate” cu proiecte ce nu vor fi realizate; - Locuințe pentru funcționarii aeroportului Băneasa;

1947 : Clubul Corpului diplomatic pe lacul Băneasa , Bucureşti ; - Locuință cu program special în Pădurea Snagov ; - Face parte din primul colectiv republican de proiectare, întocmind studii pentru cartierul muncitoresc din Lunca Pomostului - Reşita; cartierul e realizat parțial; - Aerogara Baneasa, proiect nerealizat ;

1953 : Este inaugurată Opera Română cu prilejul Festivalului mondial al tineretului de la Bucureşti ;

1954 : Doicescu este propus să elaboreze o lucrare despre Construcția sălilor de spectacole pentru Editura de stat pentru arhitectură şi construcții - lucrare nerealizată ;

1955 : In februarie este terminat Manualul ajutator pentru studiul compoziției arhitecturale, elaborat cu ajutorul unui colectiv din “ Proiect ” Buc;

1957 : Clădiri de locuit cu parter comercial pe axa Nord- Sud Bucureşti , proiect finalizat în 1960 ;

1958 : Cartierul de locuințe ieftine Băneasa, București, împreună cu arhitecții M. Calinovschi, P. Svoboda și F. Ionescu ;

1962 : Doicescu ia parte , împreună cu un colectiv, la concursul pentru sistematizarea zonei centrale a municipiului Timişoara ;

1963 : Participă la concursul pentru Gara centrală din Sofia, împreună cu arh. S. Miclescu, St. Perianu şi P. Svoboda ;

1965: Doicescu începe studiul pentru Ansamblul Institutului Politehnic împreună cu un colectiv format din arhitecții Paraschiva Iubu, Carol Hacker, Petre Svoboda, Ştefan Lungu, Ion Podocea ; 

1969 : Doicescu finalizează Ansamblul Institutului Politehnic din Bucureşti ;

1972 : Doicescu primeşte marele premiu al Uniunii Arhitectilor pentru ansamblul Institutului Politehnic şi pentru intreaga activitate ; este numit « Doctor honoris causa » al Institutului de arhitectură « Ion Mincu » ; este pensionat, fiind o scurtă vreme profesor - consultant ;

1974 : Doicescu devine membru titular al Academiei Române  fiind al treile arhitect academician, după Petre Antonescu şi Duiliu Marcu ; - Sistematizare oraş Reşița ; Sediu politico - administrativ la Reşița (1974 - 1976 ) ;

1976: Sunt încheiate lucrările la sediul administrativ din Reşița , ultima lucrare a profesorului arhitect ;

1978 : Octav Doicescu  participă din partea UAR, la o serie de analize la Comitetul Central al PCR în legatură cu noul Centru Civic al Bucureştiului ; pâna în martie 1981 participă cu colectiv elaborator (proiect și machete) la discutiile pentru alegerea soluției finale la noul centru civic și Casa Poporului ;

1981 :  Doicescu  se stinge din viată in dimineata zilei de 10 mai 1981 fiind inmormantat in cimitirul Bellu din Bucureşti ;

Acad. prof. arh. Octav Doicescu are realizate peste 70 de lucrări, pe amplasamente diferite, din care Cartierul Bordei-Jianu cuprinde numai el 78 de imobile, cu 9 partiuri tip si 20 partiuri unicat... Este, de departe, cel mai prolific arhitect român.

drd. arh. Alin Toma Negoescu

Despre materialele trimise de arh. Alin Toma Negoescu

 De la București sunt rugat să primesc de la dl. drd. arh. Alin Toma Negoescu, mulțumirile sale pentru:
- posibilitatea de studiere a arhivei Doicescu aflate în custodie la UAR;
- posibilitatea de urmărire continuă a blogului O. Doicescu.
- speranța de realizare, în final, a unei restituiri corecte și necesare a personalității prof. arh. Octav Doicescu prin concentrarea contribuțiilor mai multor persoane.
   
 Pentru a restitui o parte din aceasta datorie, arh. Negoescu a trimis pe adresa noastră de Email de la Paris, materiale de sinteză pe parcursul elaborării tezei sale de doctorat, materiale care prin postarea lor pe blog, sperăm să ajute pe alți arhitecti și oameni de cultură interesați în studierea fenomenului Doicescu.



    

Marturii culese de arh. Alin Toma Negoescu despre profesorul Octav Doicescu

Arh. Alin Toma Negoescu a solicitat cîtorva dintre asistentii si studentii lui Octav Doicescu cîteva marturii despre personalitatea profesorului. Marturiile de mai jos fac parte schita lucrarii sale de doctorat "Restituire prof. arh. Octav Doicescu", si dintr-o viitoare publicatie cu aceeasi tema. Multumiri pentru generozitatea cu care ne permite sa le împartasim aici.

Marturia arh. Dan Hanganu ( Canada )

(...)
"Am fost asistent la Doicescu cateva luni inainte de a parasi tara in 1970 si atentia  mea era cu totul in alta parte daca va ganditi la atmosfera de atunci
si la tot ce insemna planificarea timp de 3 ani a "fugii" mele si a Ancai, va dati seama ce era in mintea mea. Obsesia, frica, indoielile si mai ales o oarecare vinovatie fata de parinti, prieteni si integritate in general, toate
la un loc si separat mi-au tulburat restul amintirilor pe care o situatie normala le-ar fi inmagazinat

Am fost foarte bun prieten cu Keke , baiatul cel mare ( Dumnezeu sa-l ierte ) si mai tarziu cu Patsi care fiind mai mic  in acea perioada nu facea parte din contingent.

Profesore era un om deosebit dela prima vedere: calm, impunator, rabdator si cu un zambet cuceritor : pe fata serioasa, brazdata de riduri aparea soarele !
Impecabil imbracat, usor aplecat intr-o parte cand te privea, te domina  cu mainile blajine, intarite de lucru si sculptate de artrita.
Era o placere sa-l asculti depanand amintiri si impresii din alte locuri, necunoscute pentu noi dar pe care in ascuns speram
sa le vedem in curand....
Doamne ce cultura si ce decent fel de a o etala !
Evident ca nu puteam sa-i spun nimic de planul meu dar sunt convins ca 
m-ar fi aprobat

Bunul meu prieten Niki Perianu, asistent la Doicescu, " fugise "...
Dupa el, bunul meu prieten Vol Pastia, asistent la Doicescu, " fugise" si el
ce hazard, acum era randul meu.
pe ei aveam sa-i revad la Paris, pe Profesore... niciodata

Acum cativa ani mi s-a decenat Medalia onorifica  " Octav Doicescu ",
ce onoare o poate egala ?

cu stima
Dan Hanganu

Marturia arh. Costin Pastia, Paris

Avem cu totii in viata ocazia de a intalni oameni deosebiti care ne marcheaza in mod durabil si in oarecare masura ne si orienteaza destinul.

Aveam douazeci si cinci de ani cand l-am intilnit pe Profesor ; lucram la Insitutul Proiect Bucuresti dupa absolvirea Facultatii de Arhitectura

Il cunosteam din facultate dar, spre regretul meu, nu fusesem elevul lui, socotindu-l insa, printre profesorii nostri, personalitatea cea mai interesanta.

Nu pierdeam niciuna din conferintele lui, care ieseau total din contextul locurilor comune pe care sistemul educativ socialist ni le servea in mod curent .

Inafara de distinctia si farmecul fizic pe care il degaja, mi se parea o persoana aparte, greu de clasificat, greu de perceput cu atat mai ciudata cu cat facea obiectul unor controverse destul de pasionale in lumea arhitectilor

Imi amintesc ca din prelegerile sale, rostite intotdeauna fara note, se degaja un fel de magie cu totul aparte, care ma fascina, dar care si astazi mi-ar fi greu sa o definesc nefiind legata direct de practica profesionala, ci mai curand de o reflectie generala privind implicatiile arhitecturii in viata, cultura si arta, reflectie exprimata cu eleganta si farmec.

Cu timpul mi-am dat seama ca facea parte din acea categorie de oameni exceptionali care au facultatea de a cataliza atentia prin simpla lor prezenta, chiar inainte de a se exprima, iar cand se exprima, capta imediat interesul tuturor ; contrastul era foarte mare fata de ceilalti vorbitori care mi se pareau , in comparatie - neinteresanti sau vulgari.

Un alt element care imi starnea curiozitatea era deasemeni nepotrivirea intre realizarile sale din anii treizeci, remarcabile prin creativitatea lor si clasicismul neasteptat a realizarilor ulterioare.

Care erau elementele comune ale acestor trasaturi diverse avand ca sursa o personalitate in mod evident remarcabila dar foarte dificil, cel putin pentru mine, de descifrat ?

Am considerat deci, drept o mare sansa aceea de a fi solicitat sa fac parte din «  colectivul » ( asa se spunea pe vremea aceea ) profesorului Octav Doicescu pentru proiectul Institutului Politehnic. Si chiar a fost o mare sansa.

Am avut astfel ocazia sa cunosc crezul profesional al profesorului, o gandire originala si curajoasa – dar prea putin potrivita epocii aceea care ne impunea conformismul disciplinei socialiste.

Metoda de lucru a Profesorului Doicescu era total diferita de tot ceeace cunoscusem pana atunci pentru simplul motiv ca obiectivul care si-l fixase decurgea din rolul pe care considera ca trebuie sa-l asume un creator in conceptia unui ansamblu arhitectural de o importanta de nivel national

Pentru noi, colaboratorii si asistentii sai ,cautarile noastre erau deosebit de pasionante prin faptul ca nu ne impunea forme si expresii arhitecurale predeterminate ci ne sugera sa contribuim cu propria noastra creativitate la exprimarea in volume si detalii a unelor principii de baza pe care ni le impartasea

Nu era intodeauna usor de inteles fondul gandirii profesorului; un oarecare efort era necesar din partea celor care il ascultau deoarece se exprima de cele mai multe ori aluziv sau metaforic asa incat cei care nu aveau un minimum de interes sau de disponibilitate intelectuala nu prea pricepeau despre ce era vorba; Octav Doicescu profesa o forma de eleganta elitista a exprimarii si nu accepta sa-si coboare discursul la nivelul celui mai mic denominator comun.

Incet – incet, in contact zilnic cu el, am inceput sa patrund orientarile de baza destinate sa ne ghideze in cautarile noastre

Octav Doicescu considera ca proiectul de arhitectura este un act fundamental si identitar de cultura, el adresandu-se intregii societati pe care o reprezinta, arhitectul trebuind - prin activitatea sa - sa se inscrie in filiatia artistica, a grupului cultural istoric si etnic din care face parte.

Era de neconceput deci de a prelua diverse modele, influente exotice, sau formule la dispozitia tuturor, inspirate de publicatiile internationale.

Modernismele strict si sarac functionale, rezultat direct al productiei industriale si a unei gandiri sumar-utilitare nu corespundeau in niciun fel ideii umaniste de complexitate si armonie spre care aspira Profesorul. Mai tarziu, intr’o perioada ulterioara, s’au manifestat pe plan mondial o suma intreaga de teoreticieni care, exact ca Profesorul Doicescu, au formulat aceleasi rezerve fata de un modernism simplist si amnezic .

«  Cand nu stim sa facem, ne intoarcem la parinti » spunea uneori   Octav Doicescu pentru a ilustra ideea continuitatii culturale fara de care nu se putea concepe o realizare de valoare - menita sa dainuiasca si sa imbogateasca fondul cultural al unei tari. Principiul «  Stilului International «  afirmat de celebra « Charta a Atenei » care propunea supunerea tuturor culturilor diferite unei uniformitati de « stil modern » mondial nu il interesa in niciun fel.

Imi amintesc cu emotie de colocviile noastre teoretice in fata schitelor afisate pe perete, fiecare dintre noi contribuind la elaborarea critica a proiectului, si confruntand imaginile propuse cu principiile care trebuiau sa ne ghideze.

Profesorul stia sa creeze o ambianta de pasionata emulatie si creativitate pe care o domina cu calm si autoritate. A ramas oare astazi ceva lizibil din eforturile depuse de noi acum aprope jumatate de secol in plin conformism socialist??

Eram surprins sa constat ca intr’o epoca de constrangeri si confuzie intelectuala, asistam la actiunea unui om care nu numai ca avea curajul de a-si formula convingerile dar si acela, mult mai rar, de a le si pune in practica. Imi dau seama ca pentru noua generatie, care nu a cunoscut vremurile respective, lucrul acesta este greu de inteles.

Drumurile noastre s’au despartit ; avusesem o licarire de speranta la un moment dat - la mijlocul anilor 60 – cand s’a putut crede intr’o inseninare a climatului politic si intelectual. Dar iluzia nu a durat.

Demersul original al Profesorului nu se incadra foarte bine in vederile Institutului de Proiectare, preocupat exclusiv de indeplinirea planului socialist, termene de predare , randament, etc.

Felul in care functiona atelierul Doicescu a sfarsit prin a fi perceput ca o tentativa de disidenta iar autoritatile de partid, prin persoana unui director supid si ingamfat au decis sa puna capat acestei situatii. Orizontul nostru se intuneca.

Am luat drumul instrainarii , ca multi dintre colegii mei.

Criteriile si reperele care ne-au determinat in aceasta a doua viata au fost, fireste diferite, primul imperativ al exilatului fiind supravietuirea. Am asistat la evolutii ale societatii pentru care nu fusesem pregatiti si care deseori le-am regretat : consumerism, star-sistem , facilitate, etc. Valoarea permanentei la care aspira Octav Doicescu a fost in mare parte uitata in favoarea provizoratului si a unui beneficiu imediat si efemer.

Noi, in calitatea noastra de « alieni » nu puteam decat sa ne adaptam , cu succese diverse.

Anii , multi ani, au trecut. Cu totii ne-am schimbat ; imi dau seama ca sunt mai in varsta decat era Profesorul cand il asistam la Facultatea de Arhitectura la lucrul de atelier cu studentii.

Am practicat profesiunea de arhitect in diverse feluri si pe diverse meridiane, cu dificultati mari si modeste succese, dari mi se intampla uneori sa ma gandesc in trecut si amintirile se prefac in vis . Pastrez si azi in mine momentul colaborarii si, poate chiar - a prieteniei - cu Profesorul Octav Doicescu - ca un minunat si privilegiat episod al vietii si carierii mele profesionale .

Costin Pastia

Paris – Roma, Februarie 2013

Marturia arh. Adrian Mahu relatata de arh. Alin Toma Negoescu

Colegul meu, dr. arh. Adrian Mahu, autor al recentei carti “ Arhitectii si exilul “, cu preocupari similare, dar mai timpurii (in 1980 si- a dat teza de doctorat “ Specificul national in preocuparile arhitectilor din diferite tari”) , a avut amabilitatea sa- mi spuna cateva cuvinte despre profesorul sau de atelier, arh. Octav Doicescu:

Acesta i- a fost profesor in anii IV, V si VI , adica 1965, 1966 si 1967. La diploma, datorita intrigilor unui coleg care i- a luat locul, diploma nu si- a dat- o cu prof. Doicescu, cum ar fi dorit, ci cu prof. St. Manciulescu. In 1980, deoarece prof. Doicescu venea tot mai rar la Scoala, indrumatorul tezei de doctorat i- a fost prof. Mircea Alifanti.

Pitestean fiind, Adrian Mahu auzise de Octav Doicescu stiind ca acesta este autorul Cercului Militar din Pitesti. In facultate Doicescu avea o aureola aparte. El era “ Il Professore”. Discret, modest, ingrijit imbracat- avea permanent camasa alba impecabila, fuma necontenit tigarile sale, Kent- lungi.

Asistentii lui Doicescu erau: Costin Pastia, Villy Juster, Victor Aslan, Petre Swoboda. Adrian Mahu isi aminteste ca asistentii ii ajutau putin pe studenti.

Octav Doicescu, la corectura, vorbea uniform, monoton, monologa. Uneori se adresa direct : “ Ce este arhitectura ? Belgic, adu, te rog, ceasca aceia de cafea. Uitati- va cu atentie la toarta ei. Cine face o toarta buna, face arhitectura…"

Alt episod. Colegul, Constantin Armand, palid, “omul cu fata de ceara” cum i se spunea, a venit odata, la corectura, cu o solutie de partiu curioasa. Parca desenase amoebe. La nedumerirea profesorului, studentul raspunde: “M- am inspirat de la protozoare…” Replica profesorului: “Cand ramai falit, te intorci la parinti ! ” Ideea ca protozoarele sunt parintii nostri, denota o filosofie intreaga…

Uneori se ducea direct la planseta unui student. Asa s- a trezit Mahu cu profesorul langa el, proiectul fiind un Hotel la Tulcea. I se adreseaza studentului spunandu- i sa scoata liftul din ochiul, largit, al scarii. Acesta n- a fost promt si dupa putin timp, Doicescu intra in atelier, se duce direct la planseta studentului si- i spune : “ Pitestenii nu sunt asa de incapatanati…” Dupa o luna, profesorul vine direct la planseta studentului, constata schimbarea amplasarii liftului si, cu mana pe umarul lui Adrian, ii spune o vorba buna.

Doicescu se impunea usor in fata asistentilor sai, cu “ fata lui de Spencer Tracy”, spune Adrian Mahu. Avea carisma. Impunea respect. Era de stanga, provenind dintr- o familie de constructori; avea expresii savuroase: “ Va vad mai spoiti …”

Doicescu spunea ca Teatrul de Opera “ nu- l reprezinta”.

Octav Doicescu nu a intervenit cand fiul sau cel mare, Keke, a iesit arhitect si a fost trimis in stagiu la Oradea. Aici acesta s- a casatorit cu Anne- Marie, sora colegului Arnold Szabo.

In perioada cand redactorul sef, arh. Stefan Ionescu scria in ARHITECTURA despre “Sistematizarea satelor”, Doicescu intervine la indrumatorul de doctorat al arh. Mircea Stancu, in favoarea acestuia, care avea ca teza de doctorat o “mica locuinta mestesugareasca” si nu “ arhitectura traditionala “.

Adrian Mahu spune ca Octav Doicescu nu statea mai mult la planseta lui Belcic sau Scafa (fruntasii grupei), decat la planseta lui. Dupa ce i-am spus ca, probabil, profesorul il aprecia, Adrian si-a adus aminte ca a primit acasa o scrisoare de la profesorul Doicescu, in care acesta ii scria, la cativa ani dupa terminarea facultatii de catre Mahu: “ ca se simte izolat, conversatii despre arhitectura nemaipurtand demult ”.

Adrian si-l aminteste pe Doicescu stand la planseta de vorba cu profesorul celeilalte grupe ce functiona in atelier, Tiberiu Niga. Acesta era la fel de ingrijit ca Doicescu, dar nu se imbraca in cenusiu ca acesta. Avea in plus butoni de aur la camasa, bricheta de aur si ochelari cu rama tot de aur. Discutau singuri in apropierea studentilor “unde le-ar place sa traiasca”. In Mexic, a raspuns Doicescu. Fusese in vizita in Mexic intr- o delegatie a Uniunii Arhitectilor (eram la curent cu Cronologia “ Doicescu si epoca sa ”, referat abia terminat de mine la scoala doctorala).

Adrian Mahu isi aminteste ca l-a vazut pe profesor la Pitesti, cand acesta venise ca delegat la Plenara Arges a UAR, in 1969. Profesorul s-a apropiat prietenos de fostul sau student si i s-a adresat amabil. Ultima amintire lasata de profesor: MODESTIE SI NOBLETE . Acesta era cel care era numit, cu dragoste, de tineri: “ Papa’ Doicescu”.

Expozitia universala 1939, Maria Tanase pe scena Casei române

Maria Tanase

Expozitia universala New York, 1939. Restaurantul romanesc

Les drapeaux américains.

Pavilionul Romaniei, vedere spre Casa romaneasca (restaurant romanesc),  

medaliata cu medalia de argint a orasului New York.

Casa romaneasca.

Casa romaneasca (Interior).

Restaurantul romanesc.

Gradina restaurantului romanesc.

In fata portii restaurantului romanesc.

Inceputul lucrarilor pentru pavilionul românesc, Queens.

Inaugurarea pavilionului român.

Pavilionul roman.