Revista Simetria, cacofonii actuale privind fondatorii


Biografia lui Octav Doicescu publicata de arh. Alexandru Panaitescu în vol. De la Casa scînteii la Casa poporului : patru decenii de arhitectura in Bucuresti - 1945-1989 (din care lipseste în mod foarte curios Institutul politehnic). Volum editat de Mirela Duculescu la editura Simetria.

Textul de mai jos: Pagina Facebook a editurii Simetria, monitorizata de aceeasi Mirela Duculescu. Intre aceste doua texte, care este adevarul despre fondatorii revistei Simetria? Numele lor nu sunt aceleasi de la un text la altul. Este o simpla lipsa de suita în idei a editoarei, sau o necunoastere totala a istoriei acestei reviste al carui nume editura si l-a însusit în mod abuziv, fara acordul celor în drept ?



"Editura Simetria
Mission
Simetria s-a implicat în acţiunile (publicaţii, simpozioane, expoziţii) ce au urmărit punerea în lumină a faptelor de arhitectură şi urbanism pentru familiarizarea publicului larg şi, mai ales, pentru a oferi specialiştilor materiale documentare originale. Simetria a editat cataloagele expoziţiilor de arhitectură organizate de UAR în ţară şi străinătate şi a mediatizat aportul arhitecţilor şi oamenilor de cultură români la concretizarea curentelor artelor şi arhitecturii moderne.
Obiect de activitate
Editura Simetria publică lucrări originale ale arhitecţilor români, lucrări de cercetare din domeniul arhitecturii şi urbanismului sau traduceri ale unor studii şi lucrări esenţiale ale specialiştilor internaţionali în domeniu. Astfel, Simetria contribuie, prin educaţie, analiză şi cercetare, la consolidarea şi promovarea ştiinţifică a fenomenului arhitectural. Simetria promovează creaţia şi cercetarea în domeniul arhitecturii şi urbanismului. Simetria promovează păstrărea patrimoniului construit şi stimularea interesului publicului larg pentru arhitectură şi urbanism prin editarea de publicaţii de specialitate.
Încă de la înfiinţare, editura a avut un scop ambiţios – calitatea ştiinţifică, concepţia grafică şi calitatea tipăriturilor să fie cea a unor cărţi de arhitectură şi artă la nivel occidental. Subiectele volumelor apărute au fost de interes naţional, european şi chiar internaţional în domeniul arhitecturii şi urbanismului precum studiul istoriei recente a arhitecturii româneşti.
Description
Editura SIMETRIA, parte din Fundaţia pentru Arhitectură şi Urbanism Simetria, a fost înfiinţată în 1992 ca departament al Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) din care s-a desprins în anul 2000. Editura a ales acest nume în onoarea Caietelor de artă şi critică Simetria (1939-1947), fondate în perioada interbelică de remarcabilul, printre altele, arhitect, profesor şi teoretician al arhitecturii... George Matei Cantacuzino (1899-1960)."




5 comentarii:

  1. Constat cu regret ca autorul anonim al comentariilor de mai sus a parcurs sumar volumul "De la Casa Scanteii la Casa Poporului". Campusul universitar Politehnica Bucuresti este prezentat la pp.156-157, impreuna cu cinci poze si desene, fiind mentionat si in articolul despre arh. O. Doicescu de la p.263.
    Cu stima, arh. A. Panaitescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca un recent cititor (si fan) al cartii domnului A. Panaitescu tzin sa confirm ca domnia-sa are desigur dreptate, pozele si desenele despre Institul Politehnic sunt prezente in lucrarea "De la Casa Scanteii la Casa Poporului".

    Cat despre pagina de FB a editurii Simetria si "adevarul despre fondatorii revistei Simetria", pentru a lamuri lucrurile odata pentru totdeauna am pus pe un site de-al meu doua fotografii care cred eu ca arata destul de clar ca Octav Doicescu se afla de la inceput printre redactorii caietelor.

    Aici imaginea cu coperta: http://foto.maglina.ro/static/simetria2.jpg
    si aici e prima pagina din interior unde se pot vedea numele redactorilor: http://foto.maglina.ro/static/simetria1.jpg

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Domnule Turcu , cei ce se ocupa de acest blog stiu foarte bine cum s-a fondat revista Simetria si care erau adresele redactiei. Arh Beldiman a furat titlul dupa 1990 neitreband pe nimeni daca are dreptul sa faca acest lucru . Mai exista articole nepublicate in Simetria si suntem in posesia lor .Nu le vom face cunoscute pana cand nu se lamureste ' oficial ' aceasta problema . Likul dumneavoastra nu este activ dar ne inchipuim despre ce-i vorba . Cu stima , O.D.blogspot.com .

    RăspundețiȘtergere
  4. Ah, ok, n-am stiut nimic despre "Arh Beldiman a furat titlul dupa 1990 neitreband pe nimeni daca are dreptul sa faca acest lucru", nu fac parte din bransa si prin urmare nu sunt la curent cu toate :)

    "Mai exista articole nepublicate in Simetria si suntem in posesia lor" - Ar fi excelent daca s-ar intampla publicarea lor, oricum, tot ce se intampla pe blogul acesta e un lucru foarte bun din punctul meu de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aceasta breasla a devenit un cuib de viespi , cu interese meschine , cu veleitari iresponsabili care au distrus un oras cu un pathos incredibil . Vom vedea in continuare o alienare a individalitatii in marele " Mall " numit Bucarest . Cu bine .

    RăspundețiȘtergere